Cerul meu ploua muzica

5627 nu mai circulă. Locomotiva s-a defectat și a fost scoasă din circulație. Acum stă pe linia moartă alături de celelalte, cu geamurile sparte pe ambele părți de indiferență, neputință și durere.
Au colorat-o cu sprayuri amatorii de pictură urbană în speranța că poate vor îngropa trecutul, eșec. 5627 nu ruginește, rămâne intactă ca o amintire vie, indiferent câte ploi de timp or să cadă peste Ea. Și zace acolo... și în jurul ei timpul curge parcă mai greu.. Calea ferată care lega două suflete a fost inundată în lacrimi, iar șinele au fost furate de țigani lacomi cu breton pe o parte și vândute mai apoi pe nimic, nu se știe unde.
Locomotiva ar putea fi reparată dar cei doi mecanici care se ocupau de asta nu-și mai vorbesc. Iar sina se poate reconstrui dar pe traseu au crescut spini de orgoliu care cresc indiferent de câte ori sunt smulși.
5627 nu mai circulă.. dar își va relua traseul atunci când mecanicii își vor aminti unul altuia numerele de telefon și pe traseu vor fi aruncate semințe de răbdare și înțelegere care vor sufoca spinii, dar până atunci...

A venit IARNA, IAR N-Au primit căldură,
Ninge, e frig peste măsură
La ei nu e Crăciun, nu au nici pom măcar
Rata la bancă-i încercuită, cu roșu, pe 20 în calendar.
Tatăl n-ajută, toarnă toți banii în pahar,
Se-ntoarce seara acasă cu mâna goală după o zi la bar.
Mama-i bolnavă și sub aspectu-i ftizic
Durerea și grija zilei de mâine o macină fizic.
Au un copil răcit și nu-s bani de pastile
A renunțat la școală deși învăța bine.
Dar când necazuri și nevoi vin toate năvală
Rugăciuni la cer o să-i scoată din iarnă.

Era octombrie,
Așteptam trenul, când fără voie
M-a lovit în plin.
Sufletul mi-e țăndări
Inima sângeră venin.
Oglinda-i spartă de mult de multe semne de-ntrebare,
Odihnă? 3-4 ore pe noapte, dar nu fără răbdare
Migrene.. cât să le-neci în mare.

Pozele, dulce venin,
Amintiri tot vin
Un chin.
Cafeaua dulce o beau singur acum și e amară,
A trecut mult de atunci da' încă aștept s-apară,
Speranța moare ultima, înainte te omoară.

De atunci..
Adorm târziu și mă trezesc devreme
Sunetul salvării îmi provoacă migrene
De atunci..
Nu-mi mai plac basme, mă tem de sirene..

Și inima îi moare câte un pic în fiecare zi, e în moarte clinică în fiecare sfârșit de săptămâna. Incertitudinea și indiferența îi storc toată viața strop cu strop, până la ultimul. I-au șters zâmbetul de pe buze și lumina din ochi, obrazul îi e palid acum și îi reliefează oasele feței pe măsură ce timpul trece fără a schimbă însă nimic. ÎI văd chipul în fiecare zi, la fereastră. Stă acolo ore întregi și privește în gol. Mulți spun că i se citește tristețe în ochi, dar nu, ochii-i reflectă sufletul celorlalți. Eu nu văd nimic.. nimic înafară de oboseală și asta mă sperie..

E septembrie, vineri, ora 4 AM. Nu doarme, inima îi bate din ce în ce mai repede și în final.. se oprește. Nimic deosebit, se întâmplă tot timpul. Curios e că, nu după mult timp inima începe să-i bată din nou. Încet, dar bate. Nimeni nu știe cum sau de ce.
Cert e că în următoarea vineri.. sau poate sâmbătă..


Spune-mi c-o să fie bine.

-Nu asa bai ! Ce faci? Spunemi ca glumesti. Chiar nuti pasa? Vrei sa ramai singur, dat la o parte? Ultimul ratat ! Uitate in jur. Am mai vazut ratati, dar niciunul ca tine, zau. Te crezi mai important daca scri cu liniute la mijlocul cuvintelor si pui cati de i trebuie la sfarsitul altora ? Pentru ce ? Stii ce e interesant? sa scrii cu y, inlocuieste literele cu altele, toata lumea o face, ai atatea semne pe tastatura, folosestele. Fii ca si ceilalti, nu iesi in evidenta, nu asa !
Ce muzica asculti? Rap ? Esti jalnic ba ! Poti sa dansezi pe rap? Tu cum te distrezi? Mergi in club vezi ce se ascutla, lasa cartile, iti strica vederea, nici o fata nu se uita la un tocilar cu ochelari. Si cei cu hainele astea? Nai nici o culoare, iati un tricou roz, cu sclipici, asta se poarta, mulat. Mergi la sala fa patratele sa se vada. Eu nu stiu, tu nu te uiti in jur? Esti aproape chel, de ce teai tunde asa? N-o sa se uite niciuna la tine.
De ce taci? Zi ceva idiotule ! Si ea? O iubesti, asa-i? E clar.. nu te ajuta capu'. Prietene, esti dus. N-ai cum.. cum sa iubesti? Sa-i spui ei asta e una, dar sa simti.. ? Ii spui ei ca sa ajungi unde trebuie, intelegi? Si o data consumata treaba, nu mai are rost sa perzi timpul. Treci la urmatoarea, poti sa le spui ce vrajeli vrei da' nu te pacali singur. Ea o sa plece oricum, dar nu te intereseaza, nu trebuie sa-ti pese, pricepi. Pff, iubeste auzi.. Nu fi idiot.
De ce incerci sa fii altfel, integreazate!

- Ai terminat? Nu răspunde, nu contează. Got to go !

(Greșelile gramticale sunt complet intenționate.)

Culori? Nu, griul nu e culoare. Totul e gri și pustiu.

Aproape pustiu, sunt păsări dar aripa stângă e frântă.
Cu ea frânge "transperanțe" și tot cu ea le reîntregeste ca mai apoi să le frângă din nou.

- Ce-ți face inima?
- Inima? Rezistă, Inimaginabil. Spune-mi, de câte ori poți să apeși reset fără ca butonul să se strice?
- Nu știu.
- Nu. Nu știu e inacceptabil, am înțeles asta acum, nu există. Nu există nici în stânga și nici în dreapta, asta dacă vrei să mergi înainte. Altfel.. stai pe loc. Niciodată în spate, niciodată... În spate poți doar privi, atât.

Dar unde? Încotro te îndrepți când totul fuge? fără nici un punct, fără unghiuri sau o formă oarecare, doar un cerc...

Un cerc închis care te sufocă, care întunecă totul și distruge...

Distruge orice certitudine și timpul...





Timpul e încă acolo, îi simți acele în jurul gâtului și strânge...
Strânge orice urmă de zâmbet și o îngroapă în lacrimi în aceeași groapă săpată de

indiferență și orgoliu.

Limită? Nu. Nu când sunt promisiuni. Simțul etic e neatins. Și e numaidecât necesar

ca șirul să se termine unde a început . Dar poate nu...